Ministerul Turismului susține că până acum, turiștii români nu au fost afectați de falimentul Thomas Cook

Ministerul Turismului susține că până acum, turiștii români nu au fost afectați de falimentul Thomas Cook
Publicat: 24/09/2019, 17:38

Din datele prezentate în cadrul grupului de lucru constituit la nivelul Ministerului Turismului, nu rezultă faptul că, la ora actuală, ar exista cetățeni români aflați în dificultate astfel încât să necesite repatrierea.

Marți, la Ministerul Turismului a fost organizată o ședință de lucru la care au participat reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT).

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români afectați și aflați în situații deosebite să solicite asistență consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice sau ale oficiului consular competent din statul de reședință, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de către operatorii call center în regim de permanență.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
A murit un campion al României. Marele antrenor a căzut pe scări și a decedat
„Babs” se descurcă și fără Dorian Popa. Bruneta își promovează hainele în capitala luxului
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×